Se mai dă bineţe azi în România?

Pentru o prealabilă informare a cititorului în privința problemelor abordate în acest articol, i-am dat și un subtitlu: Am abrogat codul bunelor maniere? Eu consider că o cauză principală a degradării limbii române actuale o constituie nerespectarea procedurilor conduitei civilizate stipulate în „Codul bunelor maniere”. Așadar, o cauză de natură etică/morală. Mă voi referi doar la două dintre consecințele acesteia: TUTUIALA, ce pune între paranteze pronumele de politețe, și la substituirea formelor tradiționale de salut cu multfolositul CEAU!
Pronumele de politețe este folosit în locul numelui persoanelor pentru a exprima respectul față de acele persoane și are formă doar pentru persoanele a II-a și a III-a (dumneata, dumneaei, dumneavoastră). Limba română cunoaște trei grade de politețe: politețe zero – exprimată prin formele pronumelui personal propriu-zis: tu, el, eu, voi, ei, ele; minimum de politețe – când folosim pronumele dumneata, mata, matale, dânsul, dânsa; maximum de politețe – exprimată prin pronumele dumneavoastră, dumnealui, dumneaei, dumnealor.
La noi în țară politețea zero este cea mai folosită. Ea cunoaște mai multe forme de manifestare pe care scriitorul Radu Paraschivescu le prezintă în lucrarea „MIC TRATAT DESPRE PROASTA CREȘTERE SAU TIPURI DE TUTUIRE”.
Ele se numesc: tutuiala apostrofării cotidiene, care se manifestă în spațiul public; tutuiala funcțională, întâlnită mai ales la moderatorii de televiziune în relația cu invitații; tutuiala diferenței de statut – practicată în localuri, baruri, restaurante; tutuiala familiarităţii reciproce și tutuiala ierarhică, șef- subordonați.
Omul de cultură TOADER PALEOLOGU în volumul „ERA PĂCĂTOȘILOR” vorbește și despre tutuiala inegalității, a miniștrilor față de ministere întregi de funcționari.
Simpla enumerare a felurilor tutuielii este o dovadă că aceasta s-a generalizat în lumea de azi, fiind una din maladiile ei. Cum se explică fenomenul? Este o formă a democrației lingvistice? Așa se concepe socializarea? Un efect al globalizării? Semn al abolirii bunelor maniere? O manifestare a înlocuirii libertății cu liberalismul? Din toate câte ceva, dar în primul rând eu consider tutuiala generalizată drept o dovadă a absenței bunului simț, a faptului că educația a devenit o Cenușăreasă, dar și a subnutriției spirituale a celor ce-o practică fără discernământ și fără nicun proces de conștiință.
Consecințele generalizării tutuielii? Le-a sintetizat ANDREI PLEȘU în eseul
„TUTUIALA”, publicat în cartea „OBSCENITATEA PUBLICĂ”: Inflația tutuielii instituie indiferența, stereotipia, griul. Spațiul dintre oameni devine monoton, ierarhizările se șterg, nuanțele sufletești ale comunicării devin irelevante. „Tutuiala reduce totul la orizontală. În aparență, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl sărăcește… Ne scufundăm în omogenitatea lui tu, iar tu evoluează semantic spre nimeni. Nu ne-ar strica un pic de ștaif (politețe, rafinament). Nu ne-ar prinde rău o epidemie de politețe”.
Mai dăm astăzi binețe? Înainte de a răspunde la întrebare, vreau să explic ce înseamnă a da binețe. Această expresie s-a folosit mult în trecut îndeosebi în universul rustic, ca fiind sinonimă cu a saluta. A da binețe are înțelesul de a saluta și prin aceasta de a ura fericire, bucurie celui salutat. În timp, s-a renunțat treptat la această neaoșă și foarte sugestivă sintagmă. Îndeosebi în ultimele decenii se folosesc tot mai puțin formulele de salut convenționale; Bună dimineața!; Bună ziua!; Bună seara!; Sărut mâna! etc. Ele sunt înlocuite, mai ales de tineri, de noi formule neconvenționale de salut: CEAU!; PA!; BUNĂ!; ’NEATZA!; HELLO! etc.
Esteticianul și stilistul TUDOR VIANU în studiul „DUBLA INTENȚIE A LIMBAJULUI ȘI PROBLEMA STILULUI” demonstrează că limbajul este în același timp tranzitiv și reflexiv, ceea ce înseamnă că cine vorbește „comunică și se comunică”. Limbajul reflexiv este acela prin care emițătorul/locutorul ne transmite/sugerează și sentimentele, atitudinea față de conținutul exprimat, trezind în felul acesta receptorului/ alocutorului stări, emoții etc. În schimb, limbajul tranzitiv sau denotativ, nu transmite și sentimentele celui care comunică.
Expresia „a da binețe” are mare valoare expresivă/reflexivă pentru că ea transmite destinatarului gânduri, sentimente pozitive. Noilor forme de salut din lumea de azi, enumerate unele dintre ele în rândurile anterioare, le lipsește tocmai reflexivitatea, expresivitatea. Deci prin ele te adresezi cuiva, dar nu-i dai binețe, adică nu-i transmiți și sentimentele ce le nutrești față de cel salutat.
Și acum să răspund la întrebarea din titlul articolului: da, se mai dă binețe, în special în lumea satului sau de către generațiile mai în vârstă din comunitățile urbane. În antiteză sunt tinerii care indiferent de momentul zilei sau de alocutor au o singură variantă de salut – CEAU! Pe loc fruntaș se află snobii și cosmopoliții! Unora dintre ei li se pare prea complicat să spună La revedere!; Rămâneți cu bine!; ș.a.m.d. E mai la îndemână să spună PA!
Salutul nu-i un moft. El este o primă formă de politețe și de comunicare între oameni. A nu saluta e un semn al absenței educației, iar un om needucat este în viziunea lui ANDREI PEȘU un „om neîntreg”. Dintotdeauna oamenii i-au stigmatizat pe cei ce nu salută, spunându-le „BUNĂ ZIUA , CĂCIULĂ, CĂ STĂPÂNUL N-ARE GURĂ!”. A da binețe nu-i un act gratuit, aceasta este printre primele forme de socializare. Pe lângă funcția expresivă, salutul în formă articulată are multiple roluri în relația interumană: informativ, social, de contact, persuasiv, empatic. Oare aceste roluri ale salutului se pot realiza prin interjecții, substantive, vorbe ca formule de adresare a unui mesaj către semeni?
O excepție fericită o reprezintă formulele de salut specifice unor activități:
„FIR ÎNTINS!” (salutul pescarului); „VÂNT DIN PUPĂ!” (salutul marinarului); „CER SENIN!” (salutul aviatorilor); „NOROC BUN!” (salutul minerilor).
Doamne, vorba lui ION CREANGĂ, dragi mi-au fost și dragi îmi sunt secvențele de politețe pe care le-am întâlnit în lumea oamenilor cu mai puține diplome de școală, dar cu mai mult bun simț. Bunăoară, dacă mergeai în casa unui astfel de cetățean îi spuneai „BINE V-AM GĂSIT!”. El îți răspundea „BINE AI VENIT!”, apoi erai invitat să ocupi loc, să șezi. Oaspetele răspundea: „ȘADĂ BINELE !”.
Opiniile exprimate de mine în acest articol mă pot cataloga drept un paseist, un conservator, un ins ce întoarce spatele prezentului/noului. Nu-i adevărat. Sunt un adept al noului/al modernizării, dar al noului care cu adevărat înnoiește viața noastră. Am înnoit limba română, am făcut-o mai frumoasă, mai plăcută prin „CEAU!”, „BUNĂ!”, „PA!”, „HELLO!”?
Am scris acest text publicistic în cinstea „ZILEI MONDIALE A SALUTULUI” pe care o vom marca în 21 noiembrie 2020. Această zi a fost instituită în anul 1973 la propunerea a doi foști americani, iar lăudabila lor inițiativă a primit girul a 180 de state.
În subtitlul acestor rânduri mă întrebam dacă a fost abrogat „Codul bunelor maniere în România ?” Nu, nu a fost abrogat, dar treptat el devine „Codul bunelor manele”.
Eu rămân la părerea lui GEORGE CĂLINESCU: „Cât exprimi , atâta ești!”

Octavian Guţu,
dascăl de cetire și simțire românească